Trateaza-ti frica de schimbare | Psiholog Psihoterapeut Psihiatru Coach | E-psiho.ro
Inregistrare
Autentificare
Inregistreaza-te
ca Specialist si promoveaza-ti articolele, evenimentele sau joburile
Pagina de facebook e-psiho Pagina de google plus e-psiho Canalul de twitter e-psiho Canalul de youtube e-psiho Feed RSS e-psiho Adaugare la bookmark e-psiho Adaugare ca motor de cautare e-psiho
Newsletter
Processing

Trateaza-ti frica de schimbare

Trateaza-ti frica de schimbare

trateaza-ti frica





“Nu lăsa pe mâine ce poți face azi.” Benjamin Franklin

Amanam lucrurile pentru ca ne este frica de necunoscut, nu stim ce o sa fie maine, ne este teama de esec, de refuz, de pierdere, de suferinta si atunci preferam, ceva „sigur” in detrimentul noului, care dupa parerea mea, si nu numai, este mult mai bun si mai benefic decat ceva vechi si uzat.

„Cine se scoala de dimineata, departe ajunge.”

“Paza buna trece primejdia rea.” Pentru a ne scuti de surprize neplacute trebui sa luam masurile de precautie la indemana noastra.

De ce sa imi dau demisia cand este „criza”? Mai bine stau pe un salariu de 6 milioane, imi suport colegii si imi injur seful in gand toata ziua.

De ce sa ies din relatia asta? Se va schimba el candva, isi va da seama cat il iubesc si ce sacrificii fac pentru el.

De ce sa divortez? Sunt casatorita de un an, e doar o mica criza intre noi, asa este in toate casniciile.

De ce sa vreau sa merg la alergat acum seara? Imi pierd frumusete de telenovela si pe Jose Armando.

De ce sa citesc o carte? Mai bine ma uit la Otv, asa mai vad si eu ce face lumea mondena.

De ce sa ma despart de el dupa 7 ani? Poate la anul ii vine si lui mintea la cap si ma va cere de sotie.

Amandoi stam in relatia asta doar pentru imagine. De ce sa stricam asta acum?

De ce sa renunt la prietenia cu x? Ma amuz zilnic de toate prostiile ce le scoate pe gura.

De ce sa accept un job care nu imi place? Mai caut cateva luni, daca tot am stat un an acasa.

De ce sa ma opresc in a fi un cuceritor? Oricum toate femeile sunt ..............

De ce sa nu ii folosesc pentru cardurile lor? Toti vor numai sex.

Si ma opresc aici.

Spune-mi tu, ce cauti sa mai ramai intr-o relatie in care monologhezi de nebuna singura, in care el nu te mai asculta, discutiile voastre se rezuma la: „Ceau, ce faci, ce cumpar azi, bine, ne vedem acasa?” Si acasa nici macar nu te saruta cand intra pe usa, nu iti aduce o floare oarecare, culeasa dintr-un parc, o ciocolata sau orice altceva ce tie iti place, nu te intampina cu :”Buna iubito, scumpo, drago, frumoaso” sau alte cuvinte calde, ci doar cu un sec: „Buna.” Si daca nu este mancarea calda si pusa pe masa poate te mai ia si la o serie de palme.

Esti prototipul ideal al unei victime care isi duce in spate calaul, care il venereaza, il iubeste, este dependenta de el si mereu ii cauta scuze pentru comportamentul lui neadecvat, animalic, nici nu stiu ce adjectiv i s-ar potrivi mai bine.

Poate nu ai avut in familie un exemplu sanatos de iubire, poate tatal tau a lipsit foarte mult, poate chiar te-a parsit la o varsta foarte frageda si tu acum, inconstient, il cauti cu disperare in orice barbat, poate ai anumite plati karmice dintr-o viata anterioara si trebuie sa-ti inveti lectia, poate te pedepsesti tu pe tine pentru ca la inceputul relatiei nu ai fost cea mai sfanta iubita, poate iti este greu sa te rupi pentru ca lumea te va arata cu degetul si te va judeca, poate aveti afaceri impreuna si el va lua cea mai mare parte din investitie, poate, poate, poate.

Cazurile in care victimele isi urmeaza calaii sunt foarte multe, le cunosc personal, le-am trait, le vad in  jurul meu, citesc si ma documentez despre ele. Insa niciodata nu ma mutumesc raspunsurile primite, pentru ca eu stiu ca se poate si altfel, eu stiu ca poti mai mult, eu stiu ca trebuie sa vrei mai mult de la tine, decat un sex de 2 minute si o ciorba la plic.

Schimbarea da nastere anxietatii, care trage dupa ea frica de tot ce e dincolo de cei 4 pereti, de un telefon de nopate buna, de o vacanta timp de 10 zile in diverse tari la all inclusive, de o tinere de mana la club pentru a vedea restul femeilor ca este „al tau”, de un job mediocru.

Imi aduc aminte o intamplare haioasa din liceu. Intr-o seara de vara, m-am revazut cu prima mea iubire pentru a mai depana amintiri si chiar de dorul altora. Si la un moment dat a sunat iubita lui pentru a-l verifica daca este acasa. L-a pus pe bietul baiat sa traga apa la toaleta si sa mute pe un program pentru a fi ea sigura ca el este „cuminte si neinsotit.” Aceeasi poveste am auzit-o astazi, insa personajul masculin avea o respectabila varsta de 43 de ani si sotia era „angajata la SRI” de ani buni.

Ma intreb cand vom renunta la stupida ideea, copilareasca si pur infantila, sa mai credem ca celalalt ne apartine, ca este in posesia noastra? Este normal ca pana la varsta de 4 ani sa ai un egocentrism foarte accentuat, atunci totul si toate sunt ale tale, parintii tai nu ii imparti cu nimeni, ce sa mai vorbim de jucarii. Insa si aici se poate lucra la educatia copilului pentru a fi altruist si sa invete sa imparta, doar ca asta este o alta discutie.

Draga mea, pe buletinul lui nu scrie: „PROPRIETATE PRIVATA, X este Posesorul!” Sa iti intre bine in cap acest lucru.

Au fost perioade in viata mea de adolescenta naiva in care credeam ca iubitul e doar si numai al meu si trebuie sa imi faca tot timpul pe plac, sa ma faca sa rad cand sunt suparata, sa ma asculte si sa ma inteleaga la orice ora din zi si din noapte, sa imi accepte prietenii si sa nu le adreseze nici o vorba urata, sa fie de acord cu mine daca nu o mare criza de isterie il astepta, sa imi ofere orgasme daca nu este un impotent, sa ma sustina financiar ca „doar este barabt” , etc.

Nu imi dadeam seama atunci ca eu eram victima in toata relatia aia, ca eu eram cea dependenta de el, era doar un fals control, o falsa posesie, o pseudorelatie. Puteam sa garantez pentru el in fiecare clipa, uneori ma vedeam unica si speciala, alta data nu intelegem de ce alege sa stea in relatia cu mine si de cele mai multe ori mie imi era greu sa ma rup, sa plec, sa pun punct. Am incercat chiar sa imi fac liste cu pro si contra, calitati si defecte, de ce merita sa stau si de ce merita sa plec si stiu foarte bine unde inclina balanta, dar tot nu puteam pleca.

De ce?

Imi era frica, imi era atat de teama de singuratate.

Cine mai imi trimite mesaje de buna dimineata si noapte buna?

Cine mai imi hraneste Ego-ul insetat?

Cine ma mai tine in brate noaptea?

Cine mai imi cumpara diverese bunuri?

Cine se mai lupta pentru mine cu toata lumea?

Cine mai imi spune vorbe frumoase?

Pe cine mai sun cand imi este greu?

Cine ma mai asculta?

Cine ma aproba mereu?

Cine mai promite ca imi va aduce luna si stelele de pe cer?

Cu cine mai cinez eu?

Am stat atatia ani in relatia asta, iarasi sa o iau de la capat, iarasi sa ma inscriu la un maraton de cucerit si de selectat? Am abosit.

Cine stie peste ce nebun dau!

Eu l-am educat atata timp, cum sa-i permit alteia sa mi-l ia?

Eu l-am invatat atatea lucruri, cum sa le faca cu altele, dupa tot ce m-am chinuit eu?

Acestea sunt doar unele dintre intrebarile pe care mi le puneam frecvent, si asta pana am inteles ca nimic din lumea aceasta nu posed, nici un obiect si nici un om. Mi-au luat ani de zile sa ajung la aceasta concluzie, sa ma pot impaca cu mine, sa imi gasesc linistea interioara pentru ca nu stateam linistita acasa, noaptea in pat, cand el era cu baietii in oras, si ma gandeam: „Oare cu ce femei vorbeste? Oare baietii il „corup” sa ma insele? Oare ma va insela? Oare va face sex? Oare a facut sex? Daca ma minte si nu este cu ei in oras, hai ca ma pun sa verific.”

Si nu imi este rusine sa recunosc, pentru ca asta am fost, asa am facut, asa am gandit si asa am actionat. Mi-ar fi prins bine daca stiam ca mai sunt femei care gandesc ca si mine, adica toxic, insa toate pozau intr-o iubita fericita si implinita, isi mimau relatia perfecta si isi cautau 1000 de scuze, atat lor cat si partenerului de viata. Se minteau singure, pe ele, pe el, lumea, familia, pe mine.

Tata imi spunea mereu: „Sa nu te minti pe tine!” Si eu ziceam: „DA, NU MA MINT!”

Adevarul doare la inceput, cand deschizi ochii, cand te speli bine pe fata, cand ai o privire limpede, cand nu mai este ceata si poti percepe mai concret lucrurile din jurul tau. Nu iti vine sa crezi de ce ai ramas in acea relatie, de ce ai acceptat atatia ani un job care nu iti placea, care nu era pasiunea ta cu adevarat, de ce ti-ai vandut trupul si sufletul pentru niste sume, cantitati, obiecte, pentru un Ego lezat si infometat de pseudoiubire. Stiu cat doare, am simtit-o si eu pe pielea mea, mi-am gaurit sufletul de atatea ori si am auzit atatea si atatea povesti si inca le mai vad.

Trebuie sa ascundem gunoiul sub covor pana se impute casa, pana devine atat de vizibil incat ne bat vecinii la usa si ne intreba daca avem un mort in casa, pana ne ajunge cutitul la os si avem rani adanci, pana ne luam atatea palme pentru a ne invata lectia, pana cadem la pamant si ne este tot mai greu sa ne ridicam.

De ce toate astea?

De ce nu putem alegea calea mai simpla, mai usoara?

Fa ce simti, spune ce gandesti!

Oricum fiecare pamantean are parerea proprie si personala despre tine si cel mai rau lucru pe care il poti face este sa iti mimezi viata, sa o traiesti pentru altii, sa iti fie frica ca vei fi judecata si etichetata „gresit”, sa nu faci ce iti place pentru ca nu este conform normelor sociale, ti-e frica sa nu te vorbeasca lumea din orasul tau, tii cu dintii de o falsa imagine, aduni in tine, te frustrezi toata cand ajungi acasa pentru ca ai mai adaugat pe lista ta inca un compromis si nu ai facut cum ai simtit tu, ci CUM ESTE BINE!

Spune-mi tu acum, cine stie din toata lumea asta ce este mai bine pentru tine... decat tine? Cine te cunoaste cel mai profund si mai autentic?

TU! NIMENI   ALTCINEVA!

Tu stii in ce pat adormi, ce brate te strang noaptea, ce iti place la micul dejun, care sunt visele tale, care sunt valorile tale, ce idealuri si teluri ai, care sunt pasiunile tale, ce te motiveaza, ce te face sa mergi mai departe, care sunt resursele tale, cum iti place sa iubesti si sa fii iubita, si toate lucrurile mici dupa care esti innebunita, care iti fac inima sa accelereze intr-un ritm nebun, care iti usuca gura si iti inmoaie genunchii.

Si atunci de ce ii lasi pe altii sa te raneasca?

De ce la dai puterea in mana, pentru ca practic asta faci, sa aibe control asupra vietii tale, a deciziilor tale, sa te indrume ei spre o directie, sa iti spune ei ce e bine si ce e rau?

Trezeste-te, te rog eu! Deschide bine ochii! Nu iti mai mima viata!

Fa ce iti place, cand iti place si cu cine iti place pentru ca din nou vin si te bat la cap si te intreb obsesiv: Cine iti garanteaza ziua de maine?

Lasa placerile materiale ale Ego-uli intr-un colt, uita de ele, ti-am mai spus ca nu iei nimic cu tine cand mori, intoarce-te spre tine, stai de vorba, scrie pe o foaie cum te vezi si ce calitati apreciezi la tine, sunt sigura ca sunt foarte multe, indrazneste sa te indragostesti de tine si abia atunci vei scapa de boala grava ce se numeste POSESIE, si mai vin sa iti spun acum ca nu exista boala ci doar bolnav.

Nu iti pot da o reteta concreta si sa iti spun cum am reusit eu, stii prea bine ca pentru fiecare functioneaza altceva, insa ce iti pot spune, este ca am facut tot ce te indrum si pe tine, m-am intors catre mine, m-am descoperit, am invatat sa ma iubesc frumos, nu egoist, eu sunt suficienta pentru mine, viata mea este doar in mainile mele si aleg sa traiesc cum imi place. Aleg sa traiesc frumos in fiecare zi si sunt recunoascatoare pentru toate evenimentele superbe si oamenii care vin sa calatoreasca cu mine in aceasta vacanta numita VIATA.

Daca altii pot, atunci si eu pot, asa mi-am spus-o de multe ori. Si da, am putut si inca mai pot.

Te imbratisez cu drag.

Curaj si iubire,

Lavinia Nica