Relaţia de cuplu din perspectiva Analizei Tranzacţionale (AT) | Psiholog Psihoterapeut Psihiatru Coach | E-psiho.ro
Inregistrare
Autentificare
Inregistreaza-te
ca Specialist si promoveaza-ti articolele, evenimentele sau joburile
Pagina de facebook e-psiho Pagina de google plus e-psiho Canalul de twitter e-psiho Canalul de youtube e-psiho Feed RSS e-psiho Adaugare la bookmark e-psiho Adaugare ca motor de cautare e-psiho
Newsletter
Processing

Relaţia de cuplu din perspectiva Analizei Tranzacţionale (AT)

Relaţia de cuplu din perspectiva Analizei Tranzacţionale (AT)

AT – o teorie a personalităţii

Stările eului sunt sisteme de emoţii, gândire şi de comportament legate de diferite etape de dezvoltare a unui individ şi chiar ale unui grup, o familie sau o organizaţie.

Starea eului: Părinte
• Cuprinde emoţiile, gândurile şi comportamentele pe care individul le-a învăţat din surse exterioare de figuri autoritare, şi în principal de la proprii părinţi.

• Exemple: fereşte-te de străini, să nu ai încredere în nimeni, joacă cum îţi spune şeful.

• Atunci când o persoană este „Părinte” ea reproduce atitudini şi comportamente pe care le-a împrumutat de la figurile părinteşti sau persoanele semnificative care au marcat-o în trecutul apropiat sau îndepărtat: tatăl, mama, învăţătorul, profesorul, şeful, etc.
Subdiviziuni
• Părintele Normativ
• Părintele Întreţinător / Hrănitor


Părintele Normativ
• Părintele normativ: reprezintă judecăţile de valoare şi normele sociale. El spune copilului ce trebuie să facă. Este determinat de scenarii culturale şi familiale (scări de valori şi scheme de comportament). El facilitează executarea automată a sarcinilor repetitive.
Exemple:
• Când intri pe uşă trebuie să spui bună-ziua.
• Trebuie să ajungi la timp când ai o întâlnire.
• Nu ai voie să faci asta.
• Niciodată nu faci ceva ca lumea.
Părintele Întreţinător / Hrănitor
•Părintele întreţinător sau hrănitor: reprezintă recomandările, reţetele sau modalităţile de a întreţine şi de a-şi asuma răspunderea. Permite răspunsuri rapide la o serie întreagă de întrebări ce încep prin „Cum să fac?”: cum să fac să am grijă, să fiu responsabil, să supravieţuiesc, să lucrez, să mă distrez, să-mi exprim furia. Părintele întreţinător încurajează, oferă căldura şi îngrijirea de care copilul are nevoie ca să trăiască ca şi permisiunea de a creşte. La extrem, el face tot ceea ce ar trebui copilul să facă, adică îl cocoloşeşte şi îl supraprotejează.
Exemple:
•Dacă aveţi vreo problemă veniţi să mă vedeţi.
•Aşa trebuie să faceţi, aţi înţeles?
•Bravo!
•Te pot ajuta cu ceva?
•Nu te nelinişti!

Starea eului :Adultul Nu are nimic de-a face cu vârsta individului, ci priveşte mai degrabă domeniul „ceea ce se gândeşte”. Este orientat spre „realitatea” obiectivă: culege, înregistrează şi utilizează informaţiile din orice surse externe – din mediu (e urât afară, sunt în întârziere, nu am informaţii) - ca şi interne – ale Părintelui şi Copilului (mi-e somn, sunt conştient de..., vreau să învăţ mai mult, sunt responsabil pentru).

Adultul se serveşte de aceste informaţii pentru a enunţa fapte, a calcula probabiltăţi, a emite soluţii, a lua decizii, a-şi preciza obiectivele, a-şi evalua rezultatele şi fără judecată de valoare sau asumarea vreunei responsabilităţi (Părintele). Adesea numit şi Calculator, Adultul înţelege realitatea fără afectivitate (Copilul)

Originea Adultului: Deşi punctul său de plecare e situat în primul an de viaţă, gândirea autonomă, „personală” a Adultului se afirmă cu adevărat pe la 12 ani. Ea poate fi perfecţionată toată viaţa, mai ales în măsura în care şi mediul încurajează acest lucru.

Starea eului: Copilul Priveşte mai ales domeniul „ceea ce se simte” şi include nevoile, senzaţiile şi emoţiile care apar în mod natural la o persoană: sunt vesel, sunt trist, îmi e foame, îmi e sete. Această stare conţine în mod egal înregistrarea experienţelor trăite de copil şi modul în care el a reacţionat prin emoţii şi comportament.

Exemplu: de fiecare dată când cineva ridică mâna îmi e frică deoarece îmi închipui că mă va lovi.

Copilul este prima stare a eului care apare. Ea încearcă sub forma senzaţiilor externe sau interne toate nevoile şi dorinţele pe care în mod normal le încearcă o persoană şi le exprimă sub fomă de sisteme de comportament, de gândire sau de emoţii. Această stare conţine şi înregistrarea senzaţiilor sau emoţiilor trăite în copilărie. Ea explică ideea de condiţionare, adică ceea ce face ca o persoană să se îndrepte mai mult sau mai puţin conştient către ceva asociat cu plăcerile şi să evite ceva asociat cu suferinţele ei, fie că există sau nu un raport durabil între senzaţie şi stimularea respectivă. Re-condiţionarea permanentă a Copilului sub regulile de conduită ale Adultului este o condiţie a dezvoltării individului. În starea eului Copil, o persoană poate fie să-şi trăiască senzaţiile sau emoţiile prezente, fie să trăiască senzaţii sau emoţii din trecutul său.

Subdiviziuni
- Copilul Spontan sau Copilul Liber;
- Copilul Adaptat Supus vs. Copilul Rebel;
- Copilul Creator sau Micul Profesor;

Copilul Spontan sau Copilul Liber
•spune ceea ce vrea atunci când vrea;
•exprimă nevoile cele mai fundamentale în reacţie directă cu plăcerea şi suferinţa;
•asigură reglarea biologică a organismului şi dă stărilor eului mai elaborate informaţiile necesare pentru a menţine pe termen lung condiţiile unui asemenea echilibru;
•este guvernat şi de cele patru emoţii fundamentale: frica, tristeţea, furia, bucuria.
•În aspectul său pozitiv este chiar centrul fiinţei umane. Exprimarea emoţională onestă, perceperea nevoilor şi satisfacerea lor sunt acţiuni productive care îi permit persoanei să evolueze.
•In aspectul negativ, generează prin acţiunile sale spontane consecinţe personale şi sociale neplăcute, la limită punând în pericol propria viaţă sau a altora.
Exemple:
» Vreau asta.
» Dă-mi asta!
» Vrei să ne jucăm?
» Vreau să încerc şi eu.
» Mi-e bine.
» Nu mai vreau.

Copilul Adaptat Se exprimă ori de câte ori acţionăm pentru a câştiga „persoane cu greutate” reale sau imaginare în anturajul nostru sau în scopul de a le face să reacţioneze în felul dorit. Copilul Adaptat

Copilul adaptat supus: vorbim despre el atunci când obiectivul este de a trăi în armonie cu aceste persoane, de a le obţine aprobarea, sau de a fi supus lor. Exemple:
• Da, sigur, facem cum vrei tu! (ce-mi vine să-ţi spun câteva vorbe de duh...)
• Da, domnule director! (aoleu, n-am înţeles nimic, ce o să mă fac?)
• Poate fi victima, cea care nu are încredere în ea, sau primeşte permanent lovituri ale soartei.

Copilul adaptat rebel: vorbim despre el dacă persoana acţionează contra directivelor parentale, în scopul de a obţine atenţia în detrimentul afecţiuni sau reacţionează la un părinte abuziv.
• Exemplu:
Nu mă duceţi pe mine de nas! O să mă adresez şefului ierarhic.

Copilul Creator sau Micul Profesor: Este sursa creativităţii şi inovaţiei. Gândirea sa s-a elaborat când copilul , foarte mic fiind nu dispunea de un limbaj veritabil. Ea este intuitivă şi chiar magică. Deoarece s-a format în cadrul foarte intens al relaţiilor familiale, Copilul Creator dispune de o cunoaştere şi de o înţelegere foarte profundă în tot ceea ce priveşte relaţiile interpersonale. Are însă inconvenientul de a fi de multe ori ilogic sau incoerent, de a considera dorinţele sale realitate sau faptul că poate funţiona fantastic, imaginar. Exemplu: Îmi place să-mi pice fisa repede. În general prima impresie este cea mai bună. Îmi place, de asemenea, să abordez o problemă aproape de nerezolvat. Sfârşesc întotdeauna prin a găsi o soluţie care să ocolească dificultăţile.

Adaugă comentariu nou

CAPTCHA
Această întrebare este pentru a testa dacă sunteţi un vizitator uman şi pentru a preveni spam-ul automat la trimiteri.
Imagine CAPTCHA
Introdu caracterele din imagine.