Psihologia şi studiul accidentelor de munca | Psiholog Psihoterapeut Psihiatru Coach | E-psiho.ro
Inregistrare
Autentificare
Inregistreaza-te
ca Specialist si promoveaza-ti articolele, evenimentele sau joburile
Pagina de facebook e-psiho Pagina de google plus e-psiho Canalul de twitter e-psiho Canalul de youtube e-psiho Feed RSS e-psiho Adaugare la bookmark e-psiho Adaugare ca motor de cautare e-psiho
Newsletter
Processing

Psihologia şi studiul accidentelor de munca

Psihologia şi studiul accidentelor de munca

Incidentele şi accidentele sunt forme de disfuncţionalitate în cadrul sistemului “om-maşina-mediu”. Din punct de vedere economic, se face distincţie între accident şi incident, criteriul constituindu-l amploarea şi gravitatea urmărilor. În ambele cazuri este vorba de un eveniment neprevăzut care întrerupe buna desfăşurare a activităţii, dar cu pagube materiale şi victime umane, în cazul accidentului.

Din punct de vedere psihologic, această distincţie nu contează, deoarece atât incidentele, cât şi accidentele intră în categoria unică a acţiunilor greşite; ele sunt asociate cu un factor de conjunctură în funcţie de care au sau nu repercusiuni grave asupra activităţii şi securităţii oamenilor implicaţi în sistem. Urmările, uneori dramatice ale accidentelor au constituit unul dintre primii factori care au determinat aplicaţii ale psihologiei în domeniul muncii.

Printre primele cercetări vizând identificarea cauzelor psihologice ale accidentelor se numără cele efectuate de H. Mustenberg în 1912 asupra conducătorilor de tramvaie, de W. Moede şi C. Piorkowski între 1915-1919 asupra conducătorilor auto din armată, precum şi ale lui M. Greenwood şi H. M. Woods, între 1914-1918, în uzinele de armament engleze. După cum arată M. Couméton (1949), cei din urmă au abordat studiul cu următoarele ipoteze, care urmau să fie confirmate sau infirmate:

1)    Accidentele se datorează exclusiv hazardului, ele neavând nicio legatură cu însuşirile individului. În acest caz, curba dispersiei lor ar trebui să se apropie de cea a distribuţiei normale, în formă de clopot;

2)    În urma unui prim accident, pot fi stabilite unele diferenţe individuale, reflectând un proces similar imunizării; 3)    Există indivizi predispuşi la accidente. În urma analizei accidentelor, primele două supoziţii s-au infirmat, şi de aici cei doi autori conchid că există o predispoziţie individuală către comiterea de accidente. La o concluzie asemănătoare ajunge şi K. Marbe, în urma cercetărilor accidentelor înregistrate la un grup de 3000 de persoane înscrise la o societate de asigurări. El constată existenţa unei predispoziţii către comiterea de accidente (accident proneness), care, variabilă de la un individ la altul, ar fi persistentă şi netranzitorie. El atribuie însă un anumit rol şi pericolelor obiective pe care le comportă munca. Această problemă a predispoziţiei individuale a fost foarte controversată şi dezbătută. Astfel, unii autori o acceptă (C. S. Slocombe, 1930), alţii acceptă noţiunea, dar o fundamentează pe criterii psihologice (J. M. Laky si S. Korngold, 1937; C. A. Drake, 1940), în vreme ce alţi cercetători o resping (A. Mintz, M. L. Blum, 1949; M. Roche, 1966, etc.).

Factorii care provoacă accidentele pot fi grupaţi astfel:

a)    Factori generaţi de caracteristicile individuale ale omului: -    incompatibilitatea aptitudinilor cu exigenţele profesiunii; -    incapacitatea de decizie; -    instabilitatea atenţiei; -    mobilitatea redusă a atenţiei; -    timpul de reacţie prea lung sau prea scurt; -    motivaţia redusă pentru activitate; -    emotivitate excesivă, lipsa de echilibru şi autocontrol; -    superficialitate, agresivitate; -    anxietate, stress, sentiment de insecuritate; -    conflicte personale şi interpersonale; -    oboseala accentuată, suprasolicitare; -    elaborarea lentă a deciziilor; -    coordonarea defectuoasă a mişcărilor.

b)    Factori de natură tehnică: -    proiectarea inadecvată a maşinilor; -    distrugerea sau disfuncţionalitatea unor dispozitive; -    particularităţile specifice procesului tehnologic; -    sistemul informaţional necorespunzător.

c)    Factori de mediu: -    condiţii de muncă necorespunzătoare. Este de subliniat că indisciplina ocupă una dintre primele cauze ale acţiunilor greşite generatoare de accidente, în special în transporturi. Ea însă nu constituie o însuşire primară ireductibilă, ci este o rezultantă, la care concură caracteristici ale activităţii nervoase superioare şi influenţele mediului social. Niciuna dintre cauzele menţionate nu acţionează izolat, o “defecţiune” apărută într-un moment al procesualităţii psihice, repercutându-se imediat asupra celorlalte, atragând noi erori. Astfel, rareori se întâmplă ca un accident să aibă drept cauză o unică acţiune greşită, respectiv un unic aspect negativ al activităţii psihice, de cele mai multe ori putându-se vorbi despre o serie de acţiuni greşite. În consecinţă, respingând teoria unei predispoziţii înnăscute către comiterea de accidente, se poate vorbi cel mult despre probabilitatea sporită a unor indivizi de a comite erori, exprimând decalajul dintre însuşirile proprii şi cerinţele de ordin psihic ale activităţii.

Citeste mai mult:

Psihologia şi studiul accidentelor de munca

Accidentele de muncă în siderurgie

Accidente de muncă în industria chimică

Accidente de muncă în sectorul energetic

Accidentele în transporturile feroviare Accidentele în transporturile auto

Accidentele în aviaţie

BIBLIOGRAFIE 1.    N. Mărgineanu – Psihotehnica, Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 1983 2.    Gh. Iosif, Moldovan Scholz – Psihologia muncii, Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 1971 3.    Constantin Botez (coord.) – Psihologia muncii industriale, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1981

Acest articol nu poate fi preluat fara acordul nostru.