Abuzul şi neglijarea copilului | Psiholog Psihoterapeut Psihiatru Coach | E-psiho.ro
Inregistrare
Autentificare
Inregistreaza-te
ca Specialist si promoveaza-ti articolele, evenimentele sau joburile
Pagina de facebook e-psiho Pagina de google plus e-psiho Canalul de twitter e-psiho Canalul de youtube e-psiho Feed RSS e-psiho Adaugare la bookmark e-psiho Adaugare ca motor de cautare e-psiho
Newsletter
Processing

Abuzul şi neglijarea copilului

Abuzul şi neglijarea copilului

1. Abuzul şi neglijarea copilului - Evaluarea psihologică a copilului abuzat/neglijat Abuzul şi neglijarea afectează dimensiunile esenţiale ale dezvoltării copilului. Efectele acestora sunt profunde şi nefaste, putând însoţi individul de-a lungul întregii sale vieţi. Din acest motiv este imperios necesară identificarea şi tratarea problemelor legate de abuz şi abordarea cu deosebită atenţie a traumelor trăite în copilărie.
Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, abuzul asupra copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice sau emoţionale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, ale căror consecinţe sunt daune actuale sau potenţiale aduse sănătăţii copilului, supravieţuirii, dezvoltării sau demnităţii lui, în contextul unei relaţii de răspundere, încredere sau putere.
Legea nr. 272 / 2004 defineşte în art. 89 abuzul asupra copilului ca fiind orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului. Aceeaşi lege defineşte neglijarea copilului ca omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Literatura de specialitate diferenţiază 4 categorii de abuz:
1. copii supuşi abuzului fizic;
2. copii supuşi abuzului emoţional;
3. copii supuşi abuzului sexual;
4. copii neglijaţi.


Abuzul fizic asupra copilului este cea mai evidentă formă de abuz. Reprezintă acţiunea sau lipsa de acţiune (singulară sau repetată) din partea unui părinte sau a unei persoane aflată în poziţie de răspundere, putere sau încredere care are drept consecinţă vătămarea fizică actuală sau potenţială. Se poate manifesta sub multe forme: loviri, bătăi, scuturări, arsuri, ciupituri, muşcături, sufocări, aruncări, legări, biciuiri, otrăviri, intoxicări. Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt: contuziile (apărute de la lovituri, ciupituri, trântiri ale copilului etc), arsurile, fracturile.


Abuzul emoţional este un comportament inadecvat al adultului faţă de copil, cu efecte negative asupra personalităţii în formare a copilului, incluzând acele acte adresate copilului, capabile să-i afecteze sănătatea sau dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, socială. Dintre toate formele de abuz, cel emoţional este cel mai greu de definit şi de demonstrat; el poate apărea în situaţii foarte diferite de viaţă: copii percepuţi negativ de către părinţi, ameninţarea cu pedeapsa, cu părăsirea sau alungarea, violenţa dintre părinţi, părinţii care consumă droguri sau alte substanţe, copiii ai căror părinţi se separă sau divorţează. Apare sub diverse forme: rejectare, izolare, terorizare, degradare, ignorare.


Abuzul sexual presupune implicarea unui copil într-o activitate realizată cu intenţia de a produce plăcere sau de a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă şi dezvoltare, se află faţă de el într-o relaţie de răspundere, încredere sau putere. Activitatea de natură sexuală în care copilul este antrenat depăşeşte nivelul său de înţelegere. Abuzul sexual cuprinde un spectru larg de activităţi: urmărirea împreună cu copilul a unor filme sau reviste pornografice, privirea adultului în timp ce se masturbează, practicarea unor jocuri cu tentă sexuală, implicarea copilului în acte sexuale genitale, orale sau anale. Este asociat, adesea, cu celelalte tipuri de abuz. Copiii pot fi abuzaţi sexual de la vârste foarte mici. Ei sunt seduşi, adesea,  prin joc într-o relaţie sexual - abuzivă. Abuzatorul stabileşte adesea relaţii pozitive, atât cu copilul, cât şi cu părinţii acestuia. Vârsta copilului, precum şi nevoia ataşamentului pe care o resimte acesta afectează capacitatea de a face faţă situaţiei traumatice. Trauma trăită este corelată cu slăbiciunea sau  lipsa de putere pe care o resimte copilul.
Neglijarea apare atunci când adultul nu asigură copilului nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică şi psihică, îi limitează accesul la educaţie. Ea pune în pericol dezvoltarea normală a copilului – dezvoltarea bio-psiho-socio-culturală – şi, prin efectele grave pe care le produce, necesită intervenţie promptă şi adecvată.

Cele mai grave forme de neglijare sunt:

- neasigurarea unei alimentaţii adecvate nevoilor de dezvoltare ale copilului;
- neasigurarea unei îmbrăcăminţi adecvate;
- dezinteres faţă de starea de sănătate a copilului;
- locuinţă cu spaţiu şi igienă necorespunzătoare;
- insuficienta supraveghere;
- lipsa de preocupare pentru educaţia copilului;
- privarea copilului de afecţiune;
- abandonul copilului.

Deşi literatura de specialitate introduce clasificarea abuzurilor în abuz fizic, emoţional şi sexual, în practică se constată o împletire a diferitelor forme de abuz. Abuzul fizic are şi consecinţe emoţionale, abuzul sexual este însoţit de efecte fizice şi emoţionale asupra copilului. De cele mai multe ori întâlnim în practică, la acelaşi copil, două sau mai multe forme de abuz, una dintre ele fiind dominantă.

Acest articol nu poate fi preluat fara acordul nostru.