Absenţa părinţilor lasă urme toată viaţa | Psiholog Psihoterapeut Psihiatru Coach | E-psiho.ro
Inregistrare
Autentificare
Inregistreaza-te
ca Specialist si promoveaza-ti articolele, evenimentele sau joburile
Pagina de facebook e-psiho Pagina de google plus e-psiho Canalul de twitter e-psiho Canalul de youtube e-psiho Feed RSS e-psiho Adaugare la bookmark e-psiho Adaugare ca motor de cautare e-psiho
Newsletter
Processing

Absenţa părinţilor lasă urme toată viaţa

Absenţa părinţilor lasă urme toată viaţa

 

Cercetările recente arată o tendinţă îngrijorătoare: tot mai mulţi copii sunt lăsaţi în grija televizorului, internetului sau sunt crescuţi cu bone. Aşa se explică fenomenul de creştere a cazurilor de tulburări emoţionale în rândul copiilor, spun specialiştii.

Anxietatea, manifestată inclusiv prin enurezis (urinări necontrolate noaptea), atacurile de panică, lipsa poftei de mâncare, depresia care poate apărea şi la copiii foarte mici, dependenţa exagerată manifestată prin refuzul de a merge la grădiniţă şi la şcoală şi violenţa sunt efectele unor greşeli ale părinţilor în relaţia cu cei mici.

Dar, mai mult decât atât, toate aceste tulburări de comportament la care se adaugă, după etapa adolescenţei,  promiscuitatea sexuală, dependenţa de jocuri de noroc sau de substanţe, tulburările alimentare şi prostul management al stresului pot fi consecinţe ale unor tulburări de personalitate necorectate ce se transformă în boli nervoase în viaţa de adult.

Relaţia cu părinţii, crucială

Potrivit „Teoriei ataşamentului", susţinută de psihiatrul John Bowlby, eşecul adulţilor de a interacţiona firesc, de a se integra social şi de a dezvolta relaţii durabile de cuplu la maturitate se explică prin greşelile părinţilor acestor persoane în a-şi exprima afecţiunea.

Mai exact, potrivit lui Bowlby, unii părinţi nu reuşesc să răspundă nevoilor de securitate ale celor mici, iar acest lucru devine un factor de risc şi, în unele cazuri, chiar factorul declanşator al unor tulburări de personalitate. Psihologul descrie ataşamentul drept procesul prin care copilul devine legat emoţional de membrii familiei sale, de obicei în această ordine: de mama, de tata şi de fraţi.

Cu alte cuvinte, educaţia şi afectivitatea familiei în relaţia cu copiii previne tulburările de comportament, în cazul în care acestea nu sunt cauzate de boli psihice ereditare sau de afectări neurologice precum ADHD-ul sau autismul, care se pot atenua la rândul lor, tot prin tehnici speciale de educare.

Fii un exemplu bun!

Părinţii, fraţii, bunicii şi alte persoane cu care copilul intră în contact în primii ani de viaţă devin modelele celui mic, „programat" să-i imite pe ceilalţi pentru a învăţa strategii de supravieţuire. El nu are capacitatea de a discerne dacă ceea ce imită este frumos sau urât, prin urmare, dacă modelele sale au un comportament greşit, devine o victimă fără apărare.

Violenţa din cadrul familiei, neglijenţa în relaţiile interpersonale dintre mamă şi tată sau tensiunile dintre cei doi se traduc prin comportamentul violent  al copilului, care va imita atât gesturile, cât şi limbajul celor din familie.

Evitaţi certurile în faţa copiilor!

Imprevizibile sau nu, necesare sau nu, certurile dintre părinţi ar trebui să se desfăşoare departe de ochii şi de urechile copiilor. Altfel, cei mici pot deveni anxioşi fiindcă îşi simt familia ameninţată.

Dar există şi teorii care susţin că, în cazul în care părinţii nu folosesc injurii şi nu-şi  lezează în niciun fel demnitatea, disputa dintre ei poate fi o experienţă necesară celor mici.

Mai exact, potrivit psihiatrului pediatru Aldo Naouri, în volumul „Cum să ne educăm copiii", apărut la editura Trei, asistând la disputele părinţilor, copiii înţeleg faptul că aceeaşi situaţie poate fi percepută din unghiuri diferite şi că nu există un adevăr absolut valabil pentru toată lumea, ci adevăruri subiective.

Când copiii pleacă de acasă

Potrivit datelor organizaţiei Salvaţi Copiii, în ultimul an, 3.259 de copii au fugit de acasă sau din centrele de ocrotire.  În 140 de cazuri, aceşti copii aveau vârste mai mici de zece ani.

Printre motivele copiilor care au crezut că le-ar fi mai bine „singuri pe lume" se numără certurile cu părinţii, violenţa din familie, lipsurile materiale, dorinţa de a avea mai multă libertate, dar şi frica de a nu fi pedepsiţi pentru notele proaste.

Specialiştii spun că aceşti copii formează o categorie de risc pentru acte antisociale, pot deveni cu uşurinţă infractori din nevoia de a se întreţine sau pot practica prostituţia pentru a putea supravieţui în stradă.

Televizorul şi bonele, duşmanii empatiei
taguri

* copii
* absenta parinti
* strainatate
* televizor
* bone
* autism
* terapie
* violenta

Capacitatea de a reacţiona şi de a înţelege sentimentele celorlalţi este considerată esenţială pentru a forma şi a menţine relaţii sociale de durată. Iar această capacitate, numită empatie, se dezvoltă la copil în familie, sub influenţa afecţiunii de care se bucură din partea părinţilor. Când afecţiunea celor din jur lipseşte, nici copilul nu-şi dezvoltă simţul empatic.

Timpul petrecut de copil  în faţa televizorului trebuie limitat

De aceea, copiii crescuţi în faţa televizorului, cei care nu interacţionează des cu părinţii, cei crescuţi de bone şi cei neglijaţi în mod frecvent de părinţi au capacităţi empatice reduse. În cazul lor, solidaritatea şi altruismul, dar şi abilităţile precum aceea de a coopera cu ceilalţi pentru a rezolva o situaţie sunt subdezvoltate sau chiar inexistente.

Când mama şi tata sunt peste graniţă

Potrivit datelor Salvaţi Copiii, în România, peste 82.464 de copii au rămas singuri acasă, după ce unul sau ambii părinţi au plecat la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 26.406 provin din familii în care ambii părinţi sunt plecaţi şi 8.904 provin din familii monoparentale, în care singurul părinte munceşte în străinătate.

„Anxietatea este cea mai frecventă tulburare de care suferă şcolarii mici cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, fiindcă se tem, la nivel subconştient, de abandon", spune psihologul organizaţiei Salvaţi Copiii, Andreea Biji.

Sentimentul de inferioritate faţă de cei care beneficiază de protecţia părinţilor îi determină să se izoleze şi să aibă rezultate şcolare slabe. La adolescenţi, lipsa părinţilor duce la o atitudine teribilistă sau chiar antisocială, ce constă în conflicte verbale şi în violenţe fizice, dar şi în delincvenţă juvenilă şi în abandon şcolar.

Sursa: Adevarul.ro

Adaugă comentariu nou

CAPTCHA
Această întrebare este pentru a testa dacă sunteţi un vizitator uman şi pentru a preveni spam-ul automat la trimiteri.
Imagine CAPTCHA
Introdu caracterele din imagine.