Am hotarat ca acest articol sa fie diferit fata de tot ce am scris pana acum.

De ce?

Chiar nu stiu.

Pur si simplu asa simt. O sa aibe multe metafore, jocuri de cuvinte, ce este intim sa ramna intim pentru mine, am sa ma folosesc cum stiu eu mai bine de cuvinte pentru a descrie ceea ce simt acum, intr-o seara calduroasa de luni, 22 august 2011.

Imi deschid pagina si incep sa scriu....

Pentru mine nu mai e o joaca...

Poate a fost la inceput, primele zile, poate saptamani.

E ceva atat de nou, frumos si infricosator in acelasi timp, urasc dualitatea asta.

M-m gandit acum cateva zile la relatiile mele ca si cum ar fi un panou de catarat. Sunt eu, esti tu, este panoul=relatia, mai este si plasa de siguranta, sa am grija atunci cand voi cadea, ca o sa fie ceva jos, sa ma prinda, sa nu ma lovesc...si mai este si persoana care imi tine franghia, care ma coordoneaza atunci cand am sa cad, ea este prietena mea, sau dupa caz, familia, terapeuta, prietenii, si ei putini la numar.