“De mic copil ti s-a spus ca esti "rau". Accepti ca ai fost nascut in "pacat". A te simti vinovat este un raspuns invatat.
Ti s-a spus sa te simti vinovat pentru lucruri pe care le-ai facut cu mult inainte sa poti face, de fapt, ceva. Ai fost invatat sa-ti fie rusine ca nu te-ai nascut perfect.” Este un  citat la care eu am poposit cateva minute bune dupa ce l-am citit in cartea Conversatii

cu Dumnezeu.

Si cati ani m-am rusinat de „imperfectiunea” mea, cat de mica si insignifianta ma vedeam atat in viata mea cat si in viata altora. Imi aduc aminte ca in clipa in care deschideam ochii, murmuram printre buze si o injuratura: „La naiba, iarasi este lumina!” Uram efectiv sa ma trezesc, uram ziua, soarele, oamenii, doream sa dorm cat mai mult si tin minte ca am avut o perioada in viata mea in care incepusem sa ma izolez de lume. Imi petreceam foarte mult timp cu mine, ma simteam mai mereu neacceptata si neinteleasa de cei din jur, si atunci simtindu-ma nedorita nu vedeam de ce as mai putea sa-mi petrec timpul cu ei.