„Lavinia, nu e bine ceea ce vei face. Vei pierde!

Ai mai fost pe acel drum. Stii ce rezultate vei avea, imi spuse una dintre vocile din capul meu.

Taci din gura, am sarit eu. Stiu foarte bine ce fac. Este alt om, alta situatie, alte evenimente, alte semne.

De data asta o sa fie altfel.

Bine, fa cum crezi, imi raspunse ea.”

Si am facut cum am crezut.

Cu ce m-am ales?

Cu o mare palma, cu inca o rana la colectia mea frumos etalata undeva in vitrina, intr-o camera ratacita din sufletul meu. Stau acolo cuminti, precum trofeele castigate dupa multe lupte. Au un loc special, un dulap special, fiecare este atent asezat pe raftul specific. Trec din cand in cand si ma uit la ele, pe unele le mai sterg de praf, lucrez la ele, le lustruiesc, de altele nici nu am ating, nu inca, unele sunt atat de vechi incat am uitat de ele.

Si mai am si un raft special pentru cele care vor urma.

Stiu ca poate suna putin, sau putin mai mult a masochis, dar noi oamenii asa am fost invatati sa evoluam, prin durere, prin experiente negative, pe care eu le numesc rezultate.

„ Loviturile vin cu scopul de a ne schimba, de a evolua, durerea e buna.”

Nimic nu e static pe lumea aceasta, totul este intr-o continua schimbare si trebuie sa intelegem acest lucru, sa invatam sa intelegem. Daca ne conformam si inclinam spre conservatorism, atunci si picioarele ne sunt inclestate.

Ce este important la o greseala sau la greseli?

Important este sa nu dam inapoi. Sa nu facem pasi inapoi, sa invatam sa ii face in lateral, sa privim situatia din alt unghi.

Ce conteaza ca am facut greseala asta de 3-4 ori? Este a mea. Am fost constienta de ea, insa stiu ca de fiecare data am facut-o altfel, cu alti oameni care mi-au oferit o alta perspectiva a greselii respective.

Ce este mai rau, rani noi care dor atat de oribil sau rani vechi care ar fi trebuit sa se vindece de ani si nu s-au vindecat? Ranile vechi ne amintesc de unde am venit si ce obstacole am depasit. Ne invata ce sa evitam. Uneori trebuie sa gresim iar si iar si iar pana sa invatam.

Ce am observat eu in greseli, sau mai exact cum reactioneaza oamenii cand gresesc este ca de cele mai multe ori nu recuosc sau nu isi recunosc lor. Prefera sa vanda o minciuna frumos ambalata, sau si mai trist, sa se minta pe ei ca au facut bine sau ca pot trece repede, si dupa ce se lasa seara, si ajung acasa, singuri, doar ei cu ei, inchid usa, o incuie si dintr-o data ii lasa picioarele si incep sa planga.

Cred ca autoeducatia e grea, este extrem de grea, neceita efort maxim zi de zi, poate chiar ora dupa ora si sa indraznesc sa spun minut dupa minut, pentru ca parintii, scola, societatea, cercul de prieteni, iubitul nu au putut sau stiut sau avut resursele necesare pentru a ne ajuta si mai mult la educatia noastra. Fiecare a dat cat a stiut sau cat a vrut, poate un prieten nu a vrut sa dea mai mult, din prea mult egoism, invidie, ura, competitie, lipsa de respect. Poate un parinte nu a avut si el un model foarte bun de la care sa invete si doar atat ne-a putut oferi.

Si cu timpul invatam ca anumite lucruri, majoritatea chiar, depind doar de noi. Invatam sa ne respectam familia pentru ca ne-a fost mereu aproape, prietenii ca ne-au colorat viata si societatea careia i-am dat un sens. Insa, pana la urma vom ramane doar noi cu noi. Si nu o spun la modul trist, o spun la modul realist si frumos. O pot spune si la modul agresiv: NIMENI NU ESTE RESPONSABIL PENTRU FERICIREA TA. NU MAI FI DEPENDENTA DE CEI DIN JUR!

Imi plac oamenii, ador oamenii, cred ca fiecare are ceva minunat de oferit si de la fiecare invat ceva, insa am invatat sa nu mai fiu dependenta de ei. Da, am fost dependenta de o relatie de cuplu toxica, de un barbat care imi oferea doar atentie si ma venera, de un barbat care imi oferea doar placere in asternuturi, de prieteni care ma hraneau emotional, de prieteni care ma hraneau intelectual, de parinti, de sora mea, de alcool, de haine, de telefoane, de animale, de televizor si inca multe altele.

Pacat ca avem doar AA, la cate dependente exista in lumea aceasta si de cate nu suntem constienti.

La ce se refera mai exact dependenta?

Dependenta se manifeta atunci cand perseveram intr-un anumit comportament, in pofida consecintelor fizice sau psihice adverse.

Ok, si eu am fost avertizata si de terapeuta si de prieteni si de vocile din cap si de viata, soarta, cum vrei sa o numesti si tot am facut-o. De ce? Nu din incapatanare, nu din concurenta, nu pentru a poza intr-o femeie hotarata si directa, ci pentru ca efectiv asa am simtit. Unele lucruri chiar nu cred ca merita a fi explicate si a li se gasi un rost sau o semnificatie, unele, si acelea sunt putine, restul da, chiar merita intoarse pe toate partile si tras o concluzie.

Ce am luat eu din experienta mea?

Dupa cum am spus, o mare palma.

Cum au fost urmatoarele 4 zile?

Groaznice, infioratoare, insuportabile, le detestam, nu doream sa fac nimic, vroiam doar sa ma simt mizerabil, o incapabila, o retardata emotional, o femeie urata, goala, care nu are nimic de oferit, o femeie care a invatat atatea despre cucerirea unui barbat si reusita in viata care in momentul cand le-a aplicat a clacat din nou, o femeie banala, simpla, uzuala, o femeie care nu are ce isi doreste, o femeie care plange, o femeie careia ii este rusine cu suferinta ei, o femeie care trebuie sa-si poarte masca falsa de zambet pe fata si sa iasa in lume si sa joace un teatru ieftin.

Da, asa au fost cela 4 zile. Pe o parte ma simteam incomod cu mine, nu ma simteam la mine acasa, nu intelegem, ma framanta, iarasi imi puneam sute si mii de intrebari, nu intelegeam cum am ajuns sa traiesc asa ceva. Pana mi-am tras eu o mare palma si mi-a revenit.

„Lavinia, te-am avertizat, ti-am spus sa nu o faci, ti-am spus ca vei pierde”, zise iar vocea rautacioasa din capul meu.

Taci, baba batrana si frustrat ce esti. Uita-te la tine, singura, plina de riduri si inconjurata de pisici la 132 de ani, plina de ura sin invidie, ti-ai gasit sa imi dai sfaturi mie. Eu nu sunt ca si tine, eu nu am sa traiesc viata pe care ai trait-o tu.

Stiu, ma cunosc, sunt o fire pasionala, imi place sa traiesc intens, sa rad cu gura pana la urechi, sa iubesc, sa ma aventurez in necunoascut, sa experimentez, sa ma bag unde altii nu au curaj, sa intreb cand altii vor sa tac, sa fac cand altii vor sa stau. A nu se confunda cu o rebeliune scapata de sub control, departe de mine gandul acesta.

Doar setea de cunoastere imi este taina. Vreau sa stiu, vreau sa vad cum e si altceva. Asa sunt eu si sunt constienta de asta. Stiu ca atunci cand ma arunc in ceva trebuie sa ma astep si la ce e rau nu doar la roz si da, vreau sa vad si cum e cu raul, pentru ca viata nu e doar roz, miere su lapte. Insa am invatat sa ma ridic, stiu ca e important atunci cand pic, sa stau, sa cuget, sa ma gandesc, sa analizez, sa imi ling ranile, insa mai stiu ca cel mai important este sa ma ridic.

Mai peste tot ni se spune sa gandim pozitiv, sa vizualizam, sa simtim ce ne dorim. Da, de acord, insa trebuie sa si actionam, nu doar sa stam si sa asteptam sa ne pice din cer. Insa nimeni nu ne spune cat e de greu sa ne luptam zi de zi cu vechile noastre convingeri toxice, nimeni nu iti spune CONTINUA, cand coplilul iti plange in brate, nimeni nu iti spune HAI CA POTI TRECE SI PESTE ASTA, cand iubitul te lasa pentru alta mai buna, mai frumoasa, mai interesanta, care are sa ii ofera ce tu nu poti, nimeni nu iti spune AM INCREDERE IN TINE, cand pici un examen importanta, nimeni nu iti spune, SUNT AICI PENTRU TINE, cand iti moare cineva drag, nimeni nu iti spune toate astea din tot sufletul si chiar sa creada in cuvintele lor, sa fie empatici, pentru ca nimeni nu stie ce simti tu cu adevarat. Da, vor fi langa tine, te vor sprijini, vor incerca sa te inteleaga, insa nu o sa-ti ia durerea cu mana.

Si de asta iti spun ca este importanta sa te autoeduci, pentru ca vor veni momente grele in viata ta, noi, de care nu te-a prevenit nimeni si poate nici o vorba si nici un sfat nu ti se par potrivite, si atunci ce te faci?

Unde cauti solutii?

Unde cati raspunsuri?

Unde cauti rezolvari?

Pe cine dai vina?

TU! Asta e raspunsul la toate. Ai in tine o forta inimaginabila de care momentan poate nu esti constienta, dar ea este acolo, zace in tine. Din pacate nu am o reteta pentru tine sa iti spun cum sa o descoperi, stiu ca doar majoritatea au descoperit-o cand s-au intors spre ei, cand au inceput sa se cunoasca, cand au inceput sa comunice cu ei, cand au incetat sa mai aibe asteptari marete de la cei din jur.

Avem nevoie de oameni, este indicat sa avem o viata sociala activa, sa ne implicam in activitati care ne plac si care ne fac sa zambim, este important sa ne luam de la cei din jurul nostru ce avem nevoie si poate nu gasim in noi si chiar nu gasim tot in noi.

Si mai cred ca o persona nu ne poate satisface anumite nevoi pe o perioada lunga de timp, pentru ca atat el, cat si noi, cat si tot in jurul nostru se schimba, automat si nevoile noastre si ale lui. Si de aceea este important sa comunicam deschis, sa fim sinceri unii cu altii si sa cerem ce avem nevoie.

Si da, poate avem o zi proasta, nu e cu nimic rusinos sa spunem asta, pentru ca fiecare are, este atat de uman si de normal. Insa este anormal sa ai luni si ani prosti, atunci chiar ai o mare problema, sau tendinte masochiste sau rani adanci din trecut pe care nu le-ai rezolvat si le porti dupa tine.

Este o mare eliberare sa vorbesti despre ce te doare, sa dai afara, sa scoti, sa nu mai simti cum fierbi pe interior. Alege tu metoda prin care o faci, chit ca alegi sa desenezi, sa scrii, sa canti, sa dansezi, sa vorbesti sau orice altceva, dar te invit sa o faci. Te vei usura, te vei elibera si in toata acea descarcare vei afla un raspuns la ce te intereseaza si cel mai important in toate astea este sa inveti sa ai rabdare. Niciodata nu o sa iti cada din cer ceea ce intrebi, nu stiu, poate dura o zi, doua, o saptamana, o luna, poate vei afla un raspuns pe care il stiai deja, care iti era chiar sub ochi si nu l-ai vazut, poate vei ave un moment de inspiratie si il vei afla sau poate pur si simplu il vei afla discutand cu o persoana pur straina la o cafea intr-o zi obisnuita de miercui la ora 7 seara.

Nu te grabi, da-ti timp. Uneori chiar ai nevoie sa iti dai timp, uneori ai nevoie sa accelerezi si sa mergi cu o viteza nebuna prin viata, insa cand e vorba de rani, de a transforma raul in bine, ei bine, atunci ai nevoie de timp.

Eu care am tot spus ca nu am timp sa sufar, ca nu se merita, nu vreau sa irosesc timpul pe lacrim si suferinte, am invatat un mecanism de adaptare: sa merg impreuna cu timpul in aceste perioade, le constientizez, vad ca e ceva schimbat la mine, nu neg asta si le iau dupa mine ca intr-un mic bagaj si le pun in poseta. Stiu ca sunt acolo, stiu ca le voi scoate cand o sa fie momentul, am sa le mai pun pe masa, am sa le arat, am sa ma mandresc cu ele, fac haz de necaz, le imbarc intr-o ironie usoara si pana la urma chiar se rezolva. Insa nu le neg, nu mai fug de ele, nu le ignor, pentru ca atunci cand ma voi izbi de ele tare rau o sa ma doara si nu mai vreau.

Te invit sa te uiti la tine in vitrina, la trofeele tale, sa le scoti, pe care poti, sa iti aduci aminte de perioada cand a trebuit sa te lupti pentru ele si cum au ajuns la tine in posesie, sa iti aduci aminte ce rani ai pansat pentru a le castiga, la care mai trebuie sa lucrezi, sa cureti, sa pansezi, cauti metode pentru a se vindeca, sa astepti sa se vindece, ce ai avut de inavatat de pe urma lor si ofera-le si altora din experienta ta de viata si de reusita.

Curaj si iubire, Lavinia Nica