Depresia – CÂND ESTE RECOMANDAT CONTROLUL MEDICAL?
DEPRESIA – CÂND ESTE RECOMANDAT CONTROLUL MEDICAL?
Datele statistice arată că două din trei persoane suferind de depresie nu au primit tratament pentru că depresia lor nu a fost diagnosticată. Depresia se poate trata. Este foarte important ca pacientul să privească depresia ca pe oricare altă boală.
Schimbările frecvente de dispoziţie, chiar în cursul aceleaşi zile, starea de slăbiciune, somnolenţa sau oboseala apărută la eforturi mici, iritabilitatea, perturbări ale somnului sau apetitului, ca şi senzaţiile inexplicabile de disconfort sau durere apărute la nivelul diferitelor părţi ale corpului – toate acestea pot face parte din tabloul clinic de depresie, care de asemenea trebuie privit cu seriozitate.
În timpul unei consultaţii, pacienţii descriu şi insistă pe unul dintre simptome, dar prezintă la fel de complet simptomele mai puţin supărătoare. De aceea, o descriere cât mai exactă a stării pacientului, poate ajuta mult medicul în alegerea cea mai corectă a tratamentului. Fiţi atenţi la modificările, chiar minore, apărute în starea dumneavoastră şi informaţi-vă medicul despre ele.
Colaborarea cât mai bună medic – pacient face ca diagnosticul să fie mai rapid iar starea de rău să fie tratată mai repede. Pentru a diagnostica o depresie, un specialist utilizează datele prezentate de pacient în timpul consultaţiei, observaţiile clinice, precum şi datele obţinute de la familia pacientului. Testele psihometrice speciale pot fi de asemenea utilizate.
Citeste mai mult:
DEPRESIA
CAUZELE DEPRESIEI
SIMPTOMELE DEPRESIEI
TRATAMENTUL DEPRESIEI
CUM POT FAMILIA ŞI PRIETENII SĂ AJUTE O PERSOANĂ DEPRESIVĂ?
AUTOAJUTORUL
Acest articol nu poate fi preluat fara acordul nostru.














[...] CAUZELE DEPRESIEI SIMPTOMELE DEPRESIEI CÂND ESTE RECOMANDAT CONTROLUL MEDICAL? TRATAMENTUL DEPRESIEI CUM POT FAMILIA ŞI PRIETENII SĂ AJUTE O PERSOANĂ [...]
Like or Dislike:
0
0
[...] Psiholog, psihoterapeut, psihiatru, trainer, coach » Depresia … December 9th, 2009 Pentru a diagnostica o depresie, un specialist utilizează datele prezentate de pacient în timpul consultaţiei, observaţiile clinice, precum şi datele obţinute de la familia pacientului. Testele psihometrice speciale pot fi de asemenea … [...] [...]
Like or Dislike:
0
0
Categorii
Autorii E-psiho.ro
Psihoterapeut Elena Cozma
Psiholog Iulia Pantazi
Psiholog Lavinia Nica
Psiholog Armand Veleanovici
Psihiatru Cristina Vata
Psihoterapeut Hilda Kablan
Psiholog Pletariu Razvan
Psiholog Daniela Neagu
Psiholog Ramona Pencea
Psiholog Rodica Lupitu
Sub egida
Recomandari
Rochii de mireasa si lenjerie intima
Clinica Med New Life
RomaniaTouristik
ProcesulComunicarii
Adriana.ro Zathing
Libertatea Iluziei
SensPozitiv
MADone.ro
Ghid Tunisia
Millenials in motion
LumeBuna.ro
Di toate pentru totzi..
ClubRomantic
PierdutprintreRanduri
Societe Nouveau DaDa
Tantra-Times
Pro Stem Cell
www.everweb.ro
La taifas despre oameni, locuri, intamplari
Comentarii recente
Articole recente
Taguri