Ce este psihologia judiciara?

Psihologia judiciară este ştiinţă şi practică, o contopire a psihologiei generale şi sociale aplicate la domeniul infracţionalităţii. Domeniul psihologiei judiciare constă în devianţă, adică conduite care se abat de la normele moarale şi mai ales legale dintr-o cultură. Obiectul este studiul şi analiza comportamentelor implicate în procesul judiciar.

Acest domeniu s-a bucurat de o crestere foarte mare in ultima perioada, deoarece tot mai multi studenti devin interesati de aceasta ramura a psihologiei. Filmele populare, programele de televiziune si cartile au ajutat popularizarea acestui domeniu, deseori ilustrand eroi geniali care rezolva crime vicioase si depisteaza criminalii bazanduse pe psihologie.

Psihologia judiciara joaca un rol important in sistemul de justitie penala, lucru foarte interesant pentru studentii care vor sa aplice principiile psihologice in sistemul juridic.

In mod normal, psihologia judiciara, este definita ca interectia intre psihologie si lege, dar psihologia judiciara poate avea mai multe roluri, deci definitia ei poate varia. In acest caz, oamenii care lucreaza in psihologia judiciara nu sunt neaparat "psihologi judiciari". Acesti indivizi pot fi psihologi clinicieni, psihologi scolari, neurologi, consilieri, care prin experienta lor psihologica ofera analize, recomandari in cazuri juridice sau penale.

De exemplu, un psiholog clinician poate furniza servicii de sanatate mintala cum ar fi evaluare, diagnostic şi tratament pentru persoanele care au venit în contact cu sistemul de justiţie penală. Clinicienii pot fi rugati sa determine daca un suspect sufera de vreo boala mentala, sau sunt rugati sa prescrie tratamente persoanelor care sufera de abuz de substante sau au probleme de dependenta.

Un alt exemplu este acela al psihologului scolar. In timp ce oamenii din acest domeniu lucreaza cu copiii pe probleme scolare, cei care se ocupa de psihologia juridica pot evalua cazurile copiilor abuzati, ajuta copiii sa pregateasca sa depuna marturie in instanta, sau depun marturie in cazuri cand e vorba de custodia copiilor.

Devianta si delincventa:

Devianţa se referă la încălcarea normelor sociale; nu se limitează la normele legale, înglobând toate deviaţiile posibile. Acest fenomen se poate înţelege numai într-un context social. Pe lângă aspectul negativ, ea poate fi uneori un fenomen reglator al vieţii sociale (după Emile Durkheim). Devianţa întăreşte conformarea şi certifică normalitatea.

Delincvenţa se referă la încălcarea normelor legale, a legilor scrise. Aceasta are o dimensiune statistică, juridică, sociologică, psihologică, economică, prospectivă şi culturală. Delincvenţă poate fi de trei tipuri:

• reală: cunoscută şi sub denumirea de cifra neagră a criminalităţii. Se referă la toate actele şi faptele antisociale interzise prin lege, indiferent dacă sunt descoperite sau pedepsite
• descoperită: doar acele fapte care sunt descoperite
• judecată: doar cea sancţionată conform normelor legale